3 povestri scurte:
Povestea 1: Povestea bicicletei
(cântând) Bate vântul… ciclişti… (Nu) Se-nvârtesc…spiţele roţii…
Cam aşa ar putea fi descrisă plimbarea mea prin oraş în acest weekend. Duminecă a avut loc la Cluj prima ediţie a “Maratonului International al Clujului”, care de bine, de rău, de vânt, de ploaie s-a desfaşurat fără incidente.
Cometuţa a fost şi ea implicata în eveniment ca voluntar biciclist. Adică a trebuit să se dea cu bicicleta pe langă alergători, fără să îi ia pe ghidon, ca să se asigure ca nimeni nu trişează, că toţi ştiu traseul, că nu se întamplă accidente. Ei, dar asta a presupus un pic de antrenament… pe care desigur ca nu îl aveam.
Astfel, sambătă, ciclistul şef a decis ca toţi cicliştii participanţi să se întâlnească şi să parcurgă traseul pentru a vedea exact cum fac faţă. Ce nu s-a putut lua în considerare pentru acest eveniment, a fost vremea, care numai cu organizatorii nu a vrut să ţină… sau poate nu. A fost ba vânt, ba ploaie, ba soare şi în orice caz, un lucru e sigur, a fost frig. Pe de altă parte, vremea a ajutat pentru că astfel s-au evitat evenimentele neplăcute, gen leşin de căldură.
Şi acum înapoi la vânt. Problema a fost că pur şi simplu a fost acolo!!! Au fost străzi pe traseu pe care vântul bătea din faţă, iar eu mai că nu stateam pe loc. Imaginaţi-vă că pe Avram Iancu aţi fi putut depăşi un biciclist, mergând la pas de plimbare. Aşa ceva e ruşinos… pentru cel/cea de pe bicicletă. Pe lângă vântul din faţă, ocazionalele rafale care băteau din lateral, erau destul cât să mă mute cu tot cu bicicletă… a fost o aventură evitatul oglinzilor retrovizoare a maşinilor. După 2 ore de plimbat la pasul melcului şi cu o febră musculară monstru la orizont, am reuşit să mă retrag la o cană de ceai cald în casă şi la perspectiva unei dumineci vântoase.
Povestea 2: Povestea umbrelei
A merge în oraş pe nor presupune asumarea riscului de ploaie. Astfel că normal ar fi să iei o umbrelă cu tine, iar când norul e negru se impune o umbrelă solidă. Din păcate şi acestea dau greş uneori…
(a fost) o umbrelă solidă
Povestea 3: Povestea staţiei de autobuz
Vieţii îi place să-ţi joace farse uneori. Un astfel de exemplu este că atunci când te grăbeşti şi aştepţi un autobuz (de exemplu 25) să vină orice altceva numai ce vrei tu nu. Sau mai există varianta ca după 3 minute de aşteptare să vină ce aştepţi, dar o plăcuţă să te anunţe “se retrage la garaj” şi apoi să mai stai 20 de minute până apare următoarea maşină.
Aşa s-a întâmplat şi Cometuţei. Problema nu a fost atât aşteptatul, cât vântul care nu mai contenea să bată şi frigul care se înverşuna să ajungă la oase. Într-un mod nu foarte graţios, am fost nevoită să mă aplec contra vântului ca să nu mă ia de pe picioare… m-a avertizat pe mine bunicul când eram mică “mănâncă toată pâinea, că o să vine într-o zi un vânt şi o să te ia de pe picioare”… dar cine l-a crezut?!
Cometuţa bătută de vânt
PS. voi ce poveşti cu vântul aveţi?
PPS. legat de povestea 1: am făcut 36 km pe bicicletă în weekend 
