Cometuţa comentează

Am fost la Bucureşti pentru prima dată!!!

Aventura a început cu luarea biletelor şi s-a încheiat cu sprintul spre trenul de întoarcere. (aproape că l-am ratat)

Trebuie să recunosc că am plecat cu oarecare prejudecăţi spre capitală, dar cu speranţa că acestea vor fi spulberate la destinaţie. Nu am prea avut încredere în localnici, dar am avut mintea deschisă pentru oraş, pe care speram să îl găsesc cel puţin atrăgător.

Primul meu gând când am ieşit din Gara de Nord a fost “e un mix între Timişoara şi Oradea”, respectiv spaţiile deschise ale Timişoarei şi griul Oradei.

Prima seară s-a desfăşurat fără peripeţii. După ce ne-am cazat la Friends Hostel  (pe care îl şi recomand) am plecat în recunoaştere şi ne-am oprit (eu şi A) în Piaţa Victoriei, unde am admirat Palatul Victoria şi bulevardele- din păcate la ora aceea înaintată şi fiind noi în oraş, nu prea mai puteam face altceva.

Ziua următoare a fost una plină de peripeţii. După ce m-am pierdut prin oraş şi era cât pe ce să întârziu la examentul pentru care bătusem atâta amar de drum, am descoperit Lipscaniul. Dar mai întâi să vă povestesc câte ceva despre hărţile Bucureştiului. Cele mai bune sunt cele de la Metrorex. Ce hărţi am găsit eu pe internet, mai mult m-au pierdut decât ajutat, iar la hostel din păcate nu am găsit una care să acopere şi zona de oraş care mă interesa pe mine. De asemenea singurul punct de informare turistică (pe care l-am găsit noi) e ascuns în pasajul pietonal de la Universitate şi a fost închis tot weekendul, aşa că nu am putut face rost nici de hărţi, nici de broşuri cu ce ar trebui să vedem în oraş.

Acum un pic despre Lipscani. E un loc frumos şi pitoresc. Deşi se vede că nu e ceea ce ar putea fi, zona are potenţia. Clădirile sunt mici, cu maxim un etaj, dar printre ele găseşti vechile hanuri şi plimbându-te printre ele îţi poţi imagina cum arătau pe vremea lor de glorie. În fiecare casă funcţionează un fel de restaurant, de la cele de tip fast food, până la cele cu specific asiatic. Poate cel mai cunoscut din toate este Carul cu Bere. Din păcate marea majoritate a clădirilor sunt marcate cu temuta bulină roşie, care avertizează de riscul de prăbuşire a clădirii în cazul unui seism.

Tot în cadrul periplului prin Bucureşti, am apucat să văd şi celebrul Dorobanţi. Atât eu, câi şi A, am căzut de acord că “arată ca strada Observator (Zorilor) din Cluj”. Ne-a dezamăgit profund.

Seara am petrecut-o prin Ikea şi într-o nouă plimbare prin Piaţa Unirii. Apropo Ikea e maaarrreee şi fain .

A doua zi, şi ultima din şederea noastră aici, am mai vizitat odată Lipscaniul, iar apoi ne-am dus agale până la Universitate. În drum am întregit colecţia de cercei de acasă cu un model achiziţionat dintr-un târg de artizanat.

După masă am luat trenul înapoi spre Cluj, nu înainte însă de a trage o sperietură zdravănă că o să îl pierdem. Călătoria la întoarcere a fost foarte plăcută! Am fost doar eu şi A în compartiment tot drumul şi am avut loc să ne lăfăim pe scaune. Apropo, aţi mai văzut până acum compartimente cu 5 locuri? E prima dată când le întâlnesc. La întoarcere am avut noroc şi am întârziat la Cluj doar 15 minute, faţă de 1 oră cât am avut la dus.

Atât cât am avut de-a face cu Bucureştiul, pot spune că preţurile mi s-au părut rezonabile: 3lei o sticlă de 2 l de apă plată în buricul târgului, 9 lei 10 călătorii cu metroul (atâta timp cât nu părăsiţi zona subterană, se consideră că e doar 1 călătorie). Şi că tot am adus în discuţie metroul, mi-a plăcut că în vagoane erau jandarmi care supravegheau traficul- m-am simţit mai în siguranţă aşa. Tot legat de metrou, am admirat staţia de la Gara de Nord, care e decorată cu mozaicuri- lasă o primă impresie plăcută. Din păcate doar staţia de la gară e aranjată astfel. 

Lumea nu mi-a lăsat o impresie prea bună. Sau poate am avut eu ghinion să nu dau peste persoane de treabă. Sau o fi fost accentul meu care i-a făcut să nu mă ia în serios… cine ştie?

În afară de metroul de la Gara de Nord, mi-a mai plăcut anticariatul din zona Universităţii, nişte cutii de metal pictate cu realităţi bucureştene. M-am bucurat ca un copil mic când am văzut Arcul de Triumf noaptea (ziua nu pare aşa de spectaculos). Pistele de biciclişti lungi şi late de pe marile bulavarde mi-au încălzit inima şi mi-a arătat că oraşul ar putea concura “marile capitale europene”, cel puţin la capitolul ăsta. Nu mi-au plăcut în schimb aberaţiile arhitectonice, clădiri mici şi vechi, de cele mai multe ori biserici, îngrămădite în ceea ce ar putea trece drept curtea blocului- mă face să mă întreb ce a fost mai întâi: biserica sau blocul?

La sfârşitul călătoriei, mi-am zis că dacă aş putea face ceva pentru Bucureşti, atunci aş căuta să îi dezvolt circuitul turistic cultural. Auzim la radio de atâtea piese de teatru, concerte, expoziţii şi manifestări culturale în general, dar odată ajunşi în oraş nu ştim nici ce să facem, nici unde să mergem, nici cum să ajungem acolo. O hartă culturală şi un ziar periodic oficial cu toate manifestările, structurate pe categorii, ar fi bine venit. Dar mai ales o hartă!!!

Cometuţa pierdută

PS. Voi ce ziceţi că ar fi trebuit să văd prin Bucureşti? Aşa să ştiu, în cazul în care viaţa mă mai poartă pe acolo…

PPS. Poze

Poza 1: Bun venit în Gara de Nord!; Poya 2-6: Lipscani; Poza 7: Temuta avertizare de pericol seismic; Poza 8: aberaţie arhitectonică; Poza 9: stil brâncovenesc (cred); Poza 10: Arcul de triumf; Poza 11: anticariat la Universitate; Poza 12: Gara de Nord (din nou); Poza 13: v-am zis eu că sunt cărţi acolo; Poza 14: pistă de biciclete; Poza 15: cea mai tare chestie ; Poza 16-20: Gara de Nord (din nou şi iar); Poza 21-22: încă un strop de Lipscani 

Anul acesta nu am petrecut 1 Mai Muncitoresc muncind. Nu! M-am hotărât să mă relaxez, chiar dacă licenţa îmi suflă în ceafă cu răutate.

Şi uite aşa am plecat eu şi cu o prietenă la Sibiu. Am rezolvat cazarea, am luat bilete de tren şi sâmbătă 1 Mai am pornit. Cu trenul a fost ok, fără peripeţii majore, iar la prânz ne-am cazat în buricul târgului, în Piaţa Mică. Dacă vă interesează cazare ieftină şi bună vă recomand cu căldură The Old Town Hostel.

După ce ne-am cazat, am pornit înarmate cu aparatele foto prin centru. Deşi scopul principal era să facem poze, ne-am trezit că suntem lihnite şi am căutat şi am căutat ceva sandwish la fast-food. Centrul Sibiului, faţă de centrul Clujului duce lipsă de astfel de localuri. Într-un final, după o oră de plimbări aiurea, am sunat un prieten cum ar veni, mai exact o prietenă. Chiar asta am facut! Şi aşa am ajuns din nou în Piaţa Mică. Restul zilei a trecut plăcut. Mai o poză, mai o pauză, mai o poveste nici nu am simţit când a trecut timpul.

A doua zi a fost inevitabil, 2 Mai. Ceea ce eu nu ştiam e că 2 Mai e Ziua Tineretului. Nu o reminescenţă comunistă, ci o chestie serioasă, actuală, care ne aduce nouă, tinerilor, multe beneficii pentru o zi- diverse jocuri pentru cei mici sau mici la suflet şi intrări gratuite la muzee. Astfel că ne-am perindat prin câte de multe am apucat înainte să pornim spre casă.

Am vazut Muzeul Bruckenthal, secţia de pictură europeană. Interesantă şi vastă.

Apoi ne-am învârtit vreo 20 de minute până am descoperit Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare. E ascun strategic după un hotel din zonă. Dar pe bune că merită să îl căutaţi! Exponate împăiate şi diverse coarne de animale cu coarne-  de la cerbi la antilope din Africa- dar şi diverse modele de puşti de vânătoare vechi. Totul prezentat clar şi acompaniat de poze vechi ale şefului vânătorilor Casei Regale a României.

Mai apoi am mers şi pe la Muzeul Farmaciei. E mic, dar drăguţ, cu multe borcane şi borcănaşe, eprubete şi fiole.

În final am ajuns şi pe la Muzeul de Istorie. E cel care m-a impresionat cel mai mult. Prezintă preistoria, dar şi perioada dacică prin mulaje care imită diferite situaţii ale vremii, ca mai apoi să treacă la istoria medievală în cadrul căreia să prezinte diversele bresle ale oraşului şi obiectele specifice meseriei lor.

Şi aşa mi-am petrecut eu 1 Mai muncitoresc. Cu totul nemuncitoreşte. Dacă treceţi prin Sibiu, daţi negreşit şi pe la câteva muzee. Şi dacă treceţi pe unde nu am fost eu, lăsaţi-mi veste despre cum o fost.

Cometuţa

PS. s-ar putea să găsesc şi câteva poze bune din călătorie…

În Viena există o “grădină zoologică” specială pentru fluturi. Schmeterlinghaus e situată în centru şi într-un loc cât un apartament cu 4 camere, poţi admira nenumărate specii de fluturi exotici care flutură pe lângă tine. Întreg spaţiul este amenajat sub forma unei păduri tropicale, cu plante specifice, umezeală cât cuprinde şi o temperatură mai mare decât în termometrele de afară- în septembrie şi la Viena e răcoare.

Intrarea e mediu de scumpă (nu îmi mai aintesc preţul), dar merită pentru experienţa de a vedea nenumăraţi fluturi de la mici la giganţi în “mediul lor natural”, experienţă pe care altfel ai avea slabe şanse să o trăieşti.

Cometuţa călătoare

PS: ca de obicei, poze :

PPS. drepturile de autor aparţin în parte şi mămicii

Cât am fost la Viena mi-am făcut timp şi de o grădină zoologică adevărată cu animale multe, exotice şi fericite. Animalele sunt aşa de fericite, că nici măcar nu se gândesc să scape- pelicanii şi flamingo (păsări călătoare din ce îmi amintesc) aveau deasupra capului cerul liber şi nici prin gand nu le trecea să plece. Doar două păuniţe s-au hotărât să colinde “jungla de asfalt” cât am fost eu acolo.

Şi acum, iată o selecţie din pozele făcute la zoo. Animalele sunt prezentate în ordine alfabetică, ca să nu e supere nimeni.

Cometuţa călătoare

PS. pe această cale, recnosc drepturile de autor, pentru unele poze, ale mămicii proprii şi personale

Ştiu că nu prea se potriveşte în categoria “prin ţară”, având în vedere că nu face parte “din ţară”, dar până voi avea destule de spus despre ţările altora nu voi începe o “categorie” nouă.

Aşa deci şi prin urmare…

Cam acum o lună Cometuţa împreună cu mămica proprie şi personală au luat trenul spre Viena. Da, aţi citit bine: trenul. Am plecat din Cluj spre Deva marţi seara. Am ajuns rupte (de somn) şi după ce am stat vreo două ore la rude (ce bine că am rude în Deva) am luat la 12 şi un pic trecute trenul cu direcţia Viena. Trenurile care ies din ţară arată ca şi trenurile vechi (adică au compartimente), dar sunt mai îngrijite şi deci mai comode. Din noaptea petrecută pe tren ce pot să vă spun? Am dormit ca lemnul când am putut, în rest m-am chinuit. Faza nasoală pe trenurile astea internaţionale e că sunt multe controale şi atunci când ţi-e lumea mai dragă, când în sfârşit reuşeşti să aţipeşti, ZVANG cu uşa compartimentului de perete şi “Tickets! Vahrkarten! Bilete!”. A şi există întârzieri însemnate.

A doua zi, de fapt în aceeaşi zi de miercuri, trebuia să ajungem la Viena la 9 am. Ei bine, eu ştiam că trebuia să trecem şi prin Budapesta şi să şi stăm acolo ceva timp. Când ce să vezi? Numa ce trece prin faţa ochilor mei un semn: Budapesta. Ce? Poftim? Numa acuma ajungem ?! Da! În final am avut o întârziere de 3 ore.

Odată debarcate în Viena am observat că gara nu e cine ştie ce. Adică, gara din Budapesta e mai impresionantă. Cea din Viena e ca un soi de gara Cluj, dar mai mare. De acolo am nimerit fără greutate la metrou, unde ne-o luat numai 15 minute să ne luăm două nenorocite de abonamente. Dar asta e altceva, e greşeala mea că nu citesc tot, dar şi al lor că nu scriu mare, ca pentru proşti.

Ei bine şi am ajuns la cazare fără alte aventuri pe drum. Am locuit timp de trei nopţi într-un apartament închiriat, relativ în centru, aproape de metrou, astfel că deplasatul nu a fost nicio problemă. Am avut o cameră cu 2 paturi şi o noptiră, cu o masă şi 2 scaune, o bucătărie utilată şi o baie doar a noastră. Casa în care am stat avea o curte interioară foarte frumoasă. Zidurile înalte o umbreau tot timpul, e drept, dar deşi nu era mult spaţiu era amenajată frumos- păcat că nu am făcut poze…

În prima zi am fost prin oraş în recunoaştere. A doua zi am rezervat-o palatului Schöbrunn, vineri ne-am dat prin muzee şi ne-am “cultivat”, iar sâmbătă am încheiat cu statul la soare pe malul Dunării.

Ce se poate vedea? Cam tot şi de toate. Adică trebuie să vedeţi: primăria (e aşa de mare că nu o poţi băga într-o singură poză), apoi parlamentul cu toate statuile (cariatidele care se ţin prieteneşte de după umeri, bătaia cu calul [nu ştiu ce avea omul cu bietul animal], zeităţile greceşti), Hofburg, Stephansdom, nenumărate clădiri de muzee (nu neapărat şi muzeul), statui-statui-statui şi parcuri-parcuri-parcuri.

La Albertina, muzeu de artă, am fost la impresionişti. Am văzut Monet, Manet, Pissarro, Degas şi un Picaso rătăcit . Am ascultat explicaţii la un mobil mai mare  (îmi scapă acum denumirea) şi am aflat câte-n lună şi-n soare despre curent şi pictori.

A, la Schöbrunn am fost la grădina zoologică, dar despre asta în alt articol.

Cum e atmosfera la Viena? E super, mega, ultra… frumos. Oraşul, deşi e capitală şi mare atracţie turistică, e curat, bine semnalizat şi exploatat turistic cu cap. De rătăcit nu ne-am rătăcit decât din vina noastră, pentru că nu am citit harta corect. Pentru turişti există trasee bine marcate spre cele mai importante obiective, deci atâta timp cât şti unde vrei să ajungi, ajungi. Şi poţi să stai în parc pe iarbă fără să te alunge nimeni, poţi să faci picknik (dacă strângi), să faci plajă, să dormi în centrul oraşului pe iarbă. E super! La noi nici măcar nu există un petec de iarbă în centru, ce să mai spunem de stat şi meditat la nemurirea sufletului.

Oamenii sunt incredibil de calmi. Nu am auzit pe stradă un om nervos- având în vedere că ştiu germană, aş fi înţeles. Şoferii sunt cei care m-au impresionat cel mai tare. Pe de altă parte, dacă pietonii sunt liniştiţi, cum să nu fie şi şoferii, că doar sunt aceleaşi persoane? Uite fază, ca să înţelegeţi la ce mă refer: Eram pieton, venind de pe o străduţă când am ajuns la o intersecţie mică- în spatele blocurilor cum ar fi. De pe altă parte a intersecţiei, urmând să îmi taie mie calea venea o maşină. Eu obişnuită cu traficul din frumoasa noastră ţară, m-am oprit să las maşina să treacă. Şi când colo ce se întâmplă? Maşina se opreşte frumos şi mi se face semn să traversez. Fără să mă streseze, fără să mă claxoneze sau să îmi arunce priviri ucigătoare. Aşa da!

Oraşul e frumos, clădirile istorice sunt multe şi bine întreţinute. Ai parte de itorie la fiecare pas Mai vreau! Ideea e că sunt multe de spus şi multe de văzut. În trei zile pline reuşeşti să vezi 90% din obiectivele turistice pe care le vede orice muritor de rând în Viena. Dar ai nevoie de încă câteva zile, cel puţin, ca să poţi înţelege cu adevărat oraşul. Trebuie să te pierzi pe străduţele umblate doar de localnici ca să simţi cu adevărat aerul vienez.

Poze : Doamnelo şi domnilor… Viena!

Şi numa ce mi se năzări acum o săptămână să mai scap de aglomeraţia Clujului. Şi ce făcui? Mă sui în tren şi plecai la Craiova. Da nu aşa simplu. Mai întâi încercai să găsesc o rută directă. Nu există. Apoi încercai cu microbus/autobus/cursă. Nu există. Şi cu trenul păru prea greu/ încurcat/ obositor, nici tanti de la agenţia CFR nu ştiu să îmi spună cum pot ajunge acolo fără să stau trei ore în gară. Aşadar mă hotărâi să merg pe la rude. Oricum se aflau pe traseu, puteam să stau la ele o noapte şi apoi să îmi continui drumul ca omul, fără să mă scol cu noaptea în cap. Zis şi făcut. Dumineca trecută, mai pe seară,  poposii în Craiova.

După ce mă cazai la prietena mea, porni condusă de ea la o tură de recunoaştere prin oraş. Să văd şi eu centrul oraşului, Prefectura, Universitatea şi ceva părculeţe de prin centru. Ce mă uimi din prima? Păi, craiovenii au o zonă pietonală adevărată, nu ca strada asta pavată din Cluj. Imaginaţi-vă o zonă cam de trei-patru ori mai mare ca Eroilor. Frumos, frumos. Pe drumul de întoarcere văzui şi nişte case frumoase, pe care zisei că le pozez a doua zi.

Şi uite aşa, după o noapte de somn şi bătut pe pătură, veni şi ziua de luni. Şi luni, pe la 11am, că ne luă cam mult să ne trezim, să verificăm mailurile, să mâncăm etc ne pornirăm cu pas vioi spre parc. Pe drum mai o poză aici, mai o poză dincolo, mai evitat un căţel (asta îi o parte nasoală la oraşul ăsta; cam umblă căţeii liberi pe acolo) şi după 45 de minute ajunserăm şi în parc, parc care se învecinează cu cimitirul, aşa că ne intersectarăm şi cu un cortegiu funerar (apropo la Craiova, la biserică, la mort se cântă aşa cum se cântă la noi la nuntă, numa’ că mult mai trist, doar e înmormântare; nu mai văzui asta până acum şi mă luă prin surprindere) Şi ajunserăm în parc, care parc e MARE, aşa de MARE că Parcul Mare din Cluj încape pe o alee. Şi parcul e îngrijit, e curat, cu bănci noi şi coşuri de gunoi câte trebuie. În parc se găseşte un râuleţ, un foişor în vârf de deal şi o grădină zoologică cu raţe, găini (de la găina lui bunica până la gaina japoneză), vulpi (polare şi nepolare), lupi, vidre, mistreţi, urşi, mufloni, Lassie (???), gheparzi, tigri, trei lei mari şi trei lei mici (da leii aveau pui) şi alte chestii. Grădina zoologică se poate vizita gratis, e frumos de văzut, animalele sper că nu suferă, ţineţi-vă de nas (uneori aerul e toxic). În rest parcul mai are şi un lac cu bărci şi hidrobiciclete, o insuliţă în jurul căreia sunt lebede, iar deasupra lacului se află un pod. Când mă uitai de pe pod la lac, mai că nu zisei că sunt în Deltă. Peste tot e linişte, răcoare, fără zgomot de maşni şi agitaţia obişnuită unui oraş.

Pe la amiază ne întoarserăm moarte de foame. Seara mai ieşirăm un pic prin oraş, să mai fac câteva poze şi să plănuim următoarea zi.

Marţi ne deciserăm să ne cultivăm (eu zisei că fac roşii, ea că face bambus). La Muzeul de Artă, care e mare şi frumos, ne delectarăm privirea cu nişte Brâncuşi, ceva Grigorescu, un pic de Tonitza, un pic de Luchian şi alţi artişti importanţi ai culturii noastre, de care am auzit mai puţin. Asta şi un artist contemporan, care îmbina fotografia, cu pictura şi colajul. Rezulta o varză artistică, uneori de neînţeles, dar interesantă prin compoziţie.

Inevitabil se făcu deja amiaza, că de, plecaseră de acasă pe la 11am iar. După o masă copioasă, mai pe seară, ne hotărârăm să ne delectăm şi cu un ceai. În Craiova este un loc C’arte, o combinaţie de librărie şi ceainărie. Adică cât timp frunzăreşti cartea să vezi dacă o cumperi, poţi să bei şi un ceai aromat. Noi nu cumpărarăm cartea, dar luarăm două ceaiuri verzi cu miere.

Şi uite aşa veni, inevitabil, şi ultima zi în Craiova. Până să ne îndreptăm amândouă spre Cluj, ne-am mai dat printr-un muzeu, de data asta de Ştiinţele Naturii. Acuma, muzeul ăsta promitea mai mult la infochioşc, dar asta este, am înţeles că s-a redeschis abia de un an, aşa că are scuză. Dar şi cât a fost , fuse frumos. Explicat clar, cu diaporame, cu animale împăiate “în mediul lor natural”, cu un mediu de peşteră recreat pentru cei care nu au călcat în viaţa lor într-una (mai lipsea umezeala şi aerul rece). Şi am înţeles că urmează să se realizeze o expoziţie cu dinozauri şi un planetariu.

Şi în final luarăm, eu şi ea, trenul de Cluj, care trece prin Deva unde stă 20 de minute. Şi pe la 6 dimineaţa, după o noapte de nesomn sau somn chinuit, care după cum reuşi, ajunserăm şi în Cluj.

Ce observai la olteni? Odată că vorbesc aşa tot timpul (aşa, adică după cum scrisei articolul ăsta, cu perfectul simplu), că vorbesc incredibil de repede şi totuşi, ei  înţeleg tot ce spun.

Mâncare: nu cred că mai mâncai vreodată atâta salată de ardei copt câtă mâncai aici (o fost bun), piure de cartori cu ou şi caşcaval (?), ciorbiţă (nu întrebai ce o fost în ea, de teamă să nu îmi stric impresia favorabilă)

Arhitectură: stil brâncovenesc şi multă iederă; este nevoie de ceva renovare

M-aş mai duce? Şi numa pentru o plimbare în parc, DA! Asta, şi ar fi câteva muzee…

Şi acum…poze

Legendă poze: 1-7) case, case şi iar case; 6) Muzeul de Artă; 8-10) biserici; 11-14) multă iederă; 15) Prefectura; 16) Piaţa Prefecturii; 17-21) prin parc; 19) parcă ar fi Delta; 22) lei şi leuţi; 23-25) Castelul Fermecat; 26-27) două statui mirate; 28) pat de flori – la propriu

Of… o făcui şi pe asta

Cometuţa călătoare

PS. eu sper că scrisei corect articolul; dacă nu aştept corecturi pe adresa redacţiei

Zilele trecute vă spuneam că am fost pe la Sebeş. Ei bine, tot atunci am făcut şi o excursie de jumate de zi până la Alba-Iulia. Dacă tot era aşa aproape…

Ce să vă zic? Cetatea s-a schimbat mult de când am văzut-o eu ultima oară, prin generală. S-au depus eforturi remarcabile la restaurarea porţilor şi clădirilor. S-a amenajat un circuit turistic care acoperă monumentele cele mai importante şi s-a organizat o “gardă a oraşului” după modelul de la 1800 toamna. În fiecare vineri are loc schimbarea gărzii, iar sâmbăta la 12 în amiază fix, are loc ceremonia de tras cu tunul, care am înţeles că e impresionantă. Eu am trecut într-o vineri pe acolo şi am ratat şi schimbarea gărzii şi implicit şi trasul cu tunul. Dar m-am plimbat prin oraş cât s-a putut.

Aşa am văzut porţile, un parc sau două, muzeul de istorie şi nenumăratele statui de oameni politici din zonă, Catedrala Reîntregirii Neamului, Catedrala Romano-Catolică (care are 1000 de ani!!!), monumentul lui Horea, Cloşca şi Crişan şi Traseul celor trei Fortificaţii (sau ceva de genul ăsta, sincer nu îmi mai amintesc exact cum îi zicea). Dacă toate celelalte obiective sunt clare, traseul este o zonă verde cu ziduri vechi aflată la stânga celei de-a treia porţi cum urci spre cetate. E o zonă liniştită, cu câteva puncte de belvedere şi cu tunurile de care aminteam mai devreme. Deşi am fost vinerea, deci într-o zi lucrătoare, parcă nici nu ai spune că te afli în oraş- e linişte şi pace.

Despre poze: 1) harta cu traseul porţilor; 2) poarta I; 3) detaliu de zid; 4-5) poarta II; 6) muzeul de istorie; 7-12) Catedrala Romano-Catolică; 13) poarta III; 14) Biserica Reîntregirii neamului; 15) 16-17) tunurile; 18) emblema de pe tun

Cometuţa călătoare

Ah, a mai trecut o sesiune de restanţe. Şi uite aşa mai dai cu ochii de lume înainte de octombrie. Şi inevitabil apare întrebarea “Şi tu ce ai mai facut în vacanţă?”. O întrebare clasică, pe care o adresăm de când intrăm într-un grup (adică, aproximativ de la grădiniţă).

Deci ce a mai făcut Cometuţa în vacanţă?

Păi într-o zi, cam pe la jumătatea lui august, Cometuţa şi-a făcut bagajele şi a pornit spre autogară, unde a aşteptat o oră ca să apară cursa. Pentru că vezi tu, dragă cititorule, site-ul autogării din Cluj afişează cursele din timpul anului academic, nu pe cele din timpul vacanţei. Şi uite aşa, cu o oră întârziere a ajuns şi Cometuţa la destinaţie- oraşul Sebeş, judeţul Alba.

Aici Cometuţa s-a întâlnit cu prietena ei, care a fost drăguţă şi a cazat-o ca să nu mai spunem că i-a oferit un tur al oraşului (nu e mare, dar e) şi mult dorita “gruă de aer proaspăt, nu de Cluj”.

Ce se poate vedea prin Sebeş? Nici multe, nici puţine. Dacă îţi ridici ochii din pământ, poţi vedea casele (din ce am observat, marea majoritate sunt construite pe stil nemţesc, cu poarta cât casa ca să nu poţi vedea în curtea vecinului) şi micile detalii la ferestre, la acoperiş. Apoi poţi să vezi primăria şi lângă, muzeul. Şi nu în ultimul rând poţi vedea zidurile vechi ale cetăţii şi Biserica Evanghelică-Luterană. În incinta vechii cetăţi, din câte am înţeles şi sper să nu mă înşel, funcţionează o şcoală. Cât despre biserică, e cam greu să o ratezi; se află în mijlocul oraşului şi e construită în stil gotic. De asemenea se poate vedea şi Turnul octogonal de lângă Mănăstirea Franciscană.

În apropiere de oraş se pot vizita Râpa Roşie (nu ştiu în ce măsură se poate ajunge la ea, eu am văzut-o doar de departe) şi Lancrăm (un sat situat la ieşirea din Sebeş pe direcţia Alba), unde s-a născut Lucian Blaga- aici găsiţi şi o casă memorială.

Legendă fotografii: 1) plimbare prin oraş, aşa se vede Biserica Evenghelică-Luterană de după ziduri; 2) asta pur şi simplu mi-o plăcut ; 3-4) detalii de clădiri; 5-6) Turnul octogonal; 7) ziduri vechi; 8-12) Biserica Evanghelică-Luterană

Am petrecut câteva zile frumoase la Sebeş. Am avut noroc de vreme bună, cu doar câţiva stropi nesemnificativi de ploaie. A fost aproape linişte (oraşul e intens circulat, se află pe drumul spre Sibiu), aerul a fost claar mai curat, am mâncat ardei puşi pe iarnă cu zahăr şi oţet, ceva struguri dulci şi o groază de prune tari , m-am plimbat toată ziua şi când nu, pur şi simplu m-am relaxat la o poveste sau un desen animat.

Mulţumesc gazdei,

Cometuţa călătoare

Cometuţa s-a întors de câteva zile dintr-o tură în Munţii Parâng. Trei zile cu rucsacul în spate pe nişte pante şi prin nişte peisaje de te sperii

Da’ o fost frumos.

Am pornit din Cluj vineri pe la 5.30 am. Şi am dormit… până am ajuns la Deva. Acolo maşina s-a cam aglomerat, aşa că nu am mai dormit, numai am moţăit

La Petroşani am luat telescaunul până în Parâng staţiune. Apropo, voi cei care mai vreţi să urcaţi pe numte fiţi atenţi că sârma funcţionează doar între 9 şi 15.30 (asta da program de muncă). Şi din staţiune, hai cu rucsacul în spate. Aşa ca fapt divers, în staţiune este o antenă pentru telefon (cred) aşa de mare că pici pe spate încercând să îi vezi vârful.

Şi de aici a început greul. Bagajul nu era chiar uşor, doar căram mâncare pe trei zile. Cât despre condiţia mea fizică era ca inexistentă. Până am ajuns pe Parângul Mic, cel mai apropiat vârf aveam limba de un cot. Apoi tot un deal şi o vale până la Lacul Mija. În prima zi, lacul o fost cel mai frumos. Apă clară, rece ca ghiaţa, încercuit de munţi.

Seara am campat lângă o stână, pe fundal sonor oferit de un câine hăbăuc. Cred că javra a stat lângă noi toată noaptea şi cum cineva se mişca se apuca să latre. Ce-i drept eu nu l-am auzit pentru că am fost absolut ruptă. De ce? Ca să ajungem la locul de campat, am urcat timp de o oră o pantă făcută pentru capre negre, nu pentru oameni. (chiar am văzut capre negre, dar în a treia zi). Când am ajuns în vârf eram terminată. Mă durea spatele doar la gandul că va trebui să iau iar bagajul în spinare.

Ca norocul că până a doua zi o parte din rucsac a trecut din spatele meu în stomacurile noastre Şi am pornit mai departe. După vreo două ore am ajuns la locul în care ne-am fi dorit să fim cu o  seară înainte. Dar, asta este când îti iei novici la mersul cu rucsacul în spate cu tine… Pe la amiază am ajuns la Lacul Roşiile. Şi aici ne-am blocat. Cei care mai fuseseră în zonă (ce-i drept cu 20 de ani în urmă- am fost pe munte cu taică-mio) nu mai ştiau cum se ajunge la Lacul Mândra. În final am hotărât să ne îndreptăm spre obiectivul celei de-a treia zile cât mai este lumină. Şi aşa am mai mers un pic pe grohotiş. Sincer nu ştiu cum au rezistat gleznele mele, mai ales că una era deja paradită.

A treia zi am ajuns la punctul terminus al călătoriei noatre- Parângul Mare. Aici a fost cel mai uşor de mers. Eram pe creastă, aşa că nu mai erau denivelări, dar de grohotiş tot nu am scăpat. Aici am văzut şi caprele negre, care vara sunt maro. De aici am văzut în sfârşit şi Lacul Mandra, care era ascuns după un deal faţă de Lacul Roşiile- să ne dăm palme nu alta În final pe la 2 pm am pornit înapoi pe creastă spre Parângul Mic şi în final Parâng staţiune şi în final Petroşani. Desigur că nu am ajuns la timp să mai prindem şi telescaunul, aşa că până în vale tot pe propriile picioare am fost. Dacă timp de trei zile m-au durut picioarele de la urcat, acum nu mi-am mai simţit tălpile de la coborât.

În final m-am hotărât că a meritat. Şi ca experienţă (prima dată cu rucsacul în spate) şi pentru peisaj şi mai ales pentru că am ieşit din oraş.

Ce o să îmi amintesc cel mai bine? Păi… apa rece în care îţi lăsai dinţii, grohotişul şi liniştea, mai ales că muntele nu este foarte umblat de turişti. A şi peisajele…

Cometuţa alpinistă

PS. Dacă nici după aşa o tură nu am picioare frumoase mă supăr

PPS. intrarea în Cluj la 11 pm a fost un chin. Feleacul devine un coşmar de la op zi la alta.

M-am întors!!!

Weekend-ul ăsta am ieşit din oraş. Am plecat din Cluj!!! La revedere aer poluat, bun găsit linişte şi pace…atat cât s-o putut, pentru că nu am plecat singură. Am plecat cu un ASM-ul (Asociaţia Studenţilor de la Marketing) Am fost în excursie la Beliş unde este încă irană şi iarna arată ca iarna, nu ca în Cluj, unde în perioada sărbătorilor a fost uscat.

Hai să vă arăt cum ar trebui să arate iarna… sau măcar cum mi-ar plăcea să fie.

Ce am făcut în excursie? M-am ales cu o nouă poreclă!!! Să-mi ziceţi KODAK!

Altfel am dansat, am râs, am jucat poker şi cărţi. Am făcut un mic training… Şi inevitabil am băut. Sper să nu fii băut prea mult şi să fii spus ceva ce o să regret (ştiu ce am făcut, dar lipsesc câteva detalii )

Of, weekend-ul a trecut prea repede şi m-am întors în Cluj. Vreau înapoi!!! ( Abia am treminat şi eu de despachetat şi de strâns lucrurile şi trebuie să mă organizez, să rezolv o listă lungă de lucruri ce îşi aşteaptă rândul de câteva săptămâni )

Vreau încă o excursie!!!

Of… în concluzie felicitările mele Comitetului de Organizare şi Dezvoltare Durabilă Alexandrele. La cât mai multe excursii reuşite!!!

Şi acum trebuie să-mi iau zborul…

Cometuţa KODAK