Despre nevoia de a recicla

Acum 15-20 ani reciclarea era un cuvânt străin pentru mine. Adică strângeam hârtia şi o duceam la topit, dar nu ştiam ce înseamnă exact. Pentru mine era mai mult un motiv de a merge cu Bunicul într-o altă parte de oraş – o mică excursie.

Dar vremurile s-au schimbat. Între timp au început să apară containere de reciclare şi măcar de formă gunoiul se separă, care îi e destinaţia finală nu se ştie… Dar mi-ar plăcea să cred că dacă eu tot fac efortul să separ hârtia, sticla, metalul, plasticul atunci şi ei fac efortul să le ducă la puncte de topit şi reutilizare…

Şi apoi am schimbat galaxia. Şi în această nouă galaxie, reciclarea se face strict în centrul oraşului, adică tocmai acolo unde nu prea locuieşte lumea. Cum să mergi cu teancul de hârtii/ sticlă/ metal 2 staţii de metrou? Taman în cartierele mari, punctele de reciclare sunt 1 la 10 străzi…

Nu credeam că asta mă va deranja, până în momentul în care am constatat că borcanele prea s-au adunat, că sticlele de suc stau îngrămădite într-o plasă… Şi atunci am vrut să le arunc… şi am văzut că va trebui să le pun în acelaşi container cu gunoiul menajer, că degeaba le-am separat dăcă în final tot în acelaşi loc vor ajunge…

Şi m-a durut sufleţelul…

Dacă un oraş ca al meu de acasă poate organiza o reciclare clară, chiar şi de formă… atunci cum nu poate un oraş mare ca  şi capitala asta în care locuiesc acum? Nu zic că acasă lucrurile ar sta perfect, se poate şi mult mai bine, trebuie lucrat la multe, dar tot pare mai organizat…

Acum 15-20 de ani nu mi-ar fi păsat, dar astăzi după câţiva ani în care m-am obişnuit să arunc sticla la sticlă, metalul la metal etc. parcă nu mă mai simt la fel de bine să pun totul în acelaşi loc… mă aşteptam la mai mult de la tine noua mea casă departe de casă…

Cometuţa

Despre excursii în grup

Am supravieţui unui “mamut” de excursie. Iată-mă întoarsă vie, (mai mult sau mai puţin) întreagă şi (aproape) nevătămată din excursie mea în Ţările Baltice: Lituania – Letonia – Estonia. În fiecare am vizitat capitalele şi acolo unde am avut timp, am hălăduit un pic şi pe lângă oraş aşa, ca să cunoaştem împrejurimile. O excursie care să cuprindă şi Riga era în fruntea dorinţelor mele pentru anul 2012 – dacă aş fi fost în stare în decembrie să scriu despre rezoluţiile mele pentru 2012, aş fi scris şi despre asta.

Dar nu despre excursie vreau să vă povestesc, ci despre cum e să călătoreşti în grup. Într-un grup de 30 mai exact. E horor!!!

De cele mai multe ori, nu mă deranjează grupurile. Există un program, se respectă, cine nu respectă programul e pe propriul buletin, deci să se descurce.

Excursia asta  a fost ceva mai ciudată din punct de vedere organizatoric. Iniţial am fost 5 fete cucuiete. Apoi am fost 5 fete şi un băiat. Apoi X i-a spus lui Y, care i-a spus lui Z, care l-a chemat şi pe T şi uite aşa ne-am trezit că doar noi ocupăm toată cursa de Tallinn. Şi de aici a început tămbălăul: suntem sau nu un singur grup? Călătorim împreună, dorimim la acelaşi hostel, vizităm aceleaşi chestii, deci ar trebui să fim un singur grup, nu? Dar în acelaşi timp nu ne vorbim, nu ne placem, nu ne respectăm somnul de frumuseţe – nu-mi place să fiu trezită la 3am de animale care se întorc de la petrecere sau să fac infarct pe bus că cineva a ghicit ceva la un joc (jumate de autobus s-a speriat).

Odată ce am văzut că nu merge treaba cu grupul (ne-am lămurit de asta încă din ziua 1/2) am revenit la formula iniţială de 5+1. Nici asta nu a mers, pentru că 1 ar fi vrut să petreacă, iar restul de 5 să-şi odihnească picioarele după o zi intensă de vizitat oraşul (şi nu am avut nici tocuri, nu am mers nici la shopping, am fost doar turişti tipici). Aşa că am ajuns la formula de 5, dar nici asta nu a ţinut multă vreme pentru că 2 mergeau mai repede, 3 se plimbau. Într-un final am ajuns în formula 2, respectiv 3, ocazional 5, dar măcar noi 5 ne vorbeam şi ne ţineam la curent cu ce trebuie văzut şi unde.

Concluzie: pe viitor trebuie format un grup de 3 (ideal), merge şi mai mulţi, dar doar dacă suntem pe aceeaşi lungime de undă, cu rezistenţă fizică (ca să ţinem pasul cu cei mai grăbiţi) sau cu multă răbdare (dacă suntem mai grăbiţi de felul nostru). Eu va trebui clar să am mai multă răbdare…

Până la următorul motiv de postare pe blog,

Cometuţa excursionistă

X şi O

Desigur că aţi jucat şi voi X şi O la viaţa voastră. Desigur că aţi desenat şi voi rapid patru linii care ar fi trebuit să vă formeze 9 căsuţe şi apoi v-aţi apucat să le umpleţi cum aţi ştiut voi mai bine cu semne, doar-doar veţi putea să vă păcăliţi adversarul să vă lase să puneţi 3 de X sau 3 de O pe aceeaşi linie: verticală, orizontală, diagonală. Cel mai bine era dacă reuşeaţi să vă forţaţi adversarul să pună semnele în aşa fel încât voi să aveţi două şanse de câştig, oricare ar fi următoarea mişcare. Se poate şi aşa, fiţi siguri, doar că e mai greu…

Ei, zilele trecute, intr-o pasă de plictiseală mare cât China, m-am apucat şi eu să joc X şi O împotriva amicei din Cehia. Şi când eram şi eu pe punctul să câştig, când eram sigură că acuma îi blochez mişcarea şi la următoarea câştig, aflu că noi jucăm 5×5, nu 3×3. Că 3×3 e prea uşor. “???” asta a fost prima mea reacţie. “Bine…” a fosta a doua. Şi am ajuns să jucăm 5×5.

Dacă am fi desenat tabla de joc de la bun început ar fi fost şi mai bine, pentru că în momentul în care am declarat că am câştigat, amica a mai pus un O la stânga “primei” coloane şi s-a declarat câştigătoare. În viziunea ei jucam până acolo, în viziunea mea până cu un pătrăţel mai la dreapta.

Am renunţat la joc. Data viitoare trebuie să ţinem mai întâi o şedinţă legată de reguli: dimensiunea tablei, numărul de semne pe linie necesar pentru câştig, locaţia exactă a tablei.

Cometuţa dezamăgită de pierdere

Internet şi stres

Internet încet şi stres… şi cam atât.

Cometuţa

Despre vremea ideală pentru vizitat un oraş

Vremea ideală pentru vizite în alte oraşe începe undeva in luna martie, când apele se mai dezgheaţă, iarba mai înverzeşte şi mai scapi de câteva cojoace adunate de peste iarnă.

Când pleci în călătorie, trebuie musai să iei cu tine o umbrelă. Dacă se poate, această umbrelă trebuie să fie mică, ca să încapă în geantă. Apoi trebuie luată o căciulă subţirică şi să nu uităm de haină, care dacă e groasă trebuie combinată cu bluze subţiri. Nici pantofii nu trebui uiteţi: comozi, cu talpă joasă, din pânză care se fleoşcăieşte la primul strop de apă. De ce asemenea pregătiri? Pentru că, desigur, vei spera că nici nu se va pune problema să întâmpini probleme meteorologice şi toate pregătirile sunt mai mult de ochii mamei.

Şi te aşterni la drum. Drumul e lung, e (in)comod, e însorit şi toate pregătirile bine planificate par a da roade. Odată ajuns la destinaţie, prima mişcare trebuie să fie aceea de a călca în singura baltă de pe stradă. Şi uite aşa se compromit pantofii. Urmează un vânt de te taie până la oase – de aceea e bine să ai o haină groasă; mai bine era şi un pulover. Desigur că şi căciula este anulată de vânt – le fel de bine puteai să nu o ai.

Pentru ca totul să fie perfect, vremea frumoasă trebuie să se transforme repede în ploaie, lapoviţă, ninsoare, grindină sau o combinaţie nedefinită a celor enumerate anterior. Umbrela va fi de folos în acest caz, dacă va face faţă vântului. Iar dacă umbrela nu este cumva făcută din plastic transparent, tot turul oraşului se va face aplecat, cu umbrela lipită de corp şi cu ochii în pământ.

La întoarcere, vei recunoaşte că vremea nu a ţinut cu tine, dar în acelaşi timp te vei lăuda cu cât de frumos a fost oraşul, ce minunăţii sunt pe aoclo – păcat că bateria la aparatul foto a murit taman când ai ajuns la faţa locului. Pe urmă te vei retrage repede într-un colţ ascuns al casei, de unde vei intra pe Wikipedia pentru a vedea exact ce trebuia să vezi.

Cometuţa sarcastică

PS. mai mult sau mai puţin, cam aşa s-a desfăşurat excursia mea la Gdansk

 

3

A mai trecut un an şi odată cu el au mai apărut nişte articole. Azi suntem la al 221-lea. Anul ăsta văd că am lăsat-o mai moale cu postările – în 365 de zile am adunat doar 16 articole noi: câteva filme, o nuntă ca-n poveşti, noi dileme, o nouă galaxie, deci un nou început.

Şi că tot veni vorba de începuturi, după 3 ani de umblat în aceleaşi haine, Cometuţa s-a hotărât că ar fi timpul pentru o cosmetizare completă: mai multă culoare (?), un facelift, poate mai multe poze… în orice caz va urma ceva nou.

Ce ar trebui îmbunătăţit? Vreţi să citiţi ceva special? Mai sunteţi pe fir?

Sper să aflu răspunsurile la toate aceste întrebări cât de curând…

Cometuţa blogăriţă aniversată

Viaţa în capitală

După cum spuneam acum vreo 2-3 articole, Cometuţa şi-a schimbat galaxia. Am schimbat galaxia pentru una mai mare, ceva mai arătoasă şi cică mai civilizată. Acum, cu civilizaţia asta e un pic de adevăr, dar nu prea mare, adică omul tot om rămâne…

M-am mutat în capitală de ţară. Nu, nu e capitala galaxiei originale, m-am dus câteva galaxii mai în stânga. Cum e viaţa în capitală? Cum m-am aşteptat şi nu prea. Eu, cometă de oraş de provincie, eram obişnuită cu liniştea (relativă) a provincialilor: mai un scandal aici, mai unul dincolo, ceva mai multă lume în oraş în vacanţe şi cam atât.

La ce mă aşteptam? La agitaţie dusă la maxim, la oameni grăbiţi, la politicieni, la maşini de demnitari, la proteste, să văd cum se face politică live, să trăiesc deciziile politice, la ziarişti la tot pasul, la vedete autohtone fugărite de paparazzi, în tot cazul la o harababură mare – mare – mare.

Şi nu am avut parte de asta decât în parte. Uite aşa:

  • agitaţie: cât încape, mai ales la ora devârf din trafic; metroul e aglomerat, busul e plin, tramvaiul dă pe dinafară, bine că transportul în comun e bine organizat şi toate maşinile vin des
  • oameni grabiţi: lumea e neaşteptat de relaxată; şi eficienţa transportului în comun ajută
  • politicieni: nu am văzut picior de politician
  • maşini de demnitari: cred ca am vazut una
  • proteste: până acum am numărat 2 şi de fiecare dată habar nu am avut pentru/ împotriva ce protestează; prima dată a fost mai de speriat – adică erau oameni cu pancarte care strigau ceva şi care întâmplător mi-au tăiat calea chiar dacă de la distanţă; cu toată poliţia acolo şi tot mi-a fost frică (probabil m-am uitat prea mult la televizor); a doua oară a fost o manifestaţie în centru – pentru ce, numai ei şi localnicii ştiu…
  • cum se face politică: ca şi până acum – fie pe ascuns, fie civilizat şi liniştit
  • să trăiesc politica: având în vedere că nu înţeleg limba locală, orice se poate întâmpla
  • ziarişti la tot pasul: nu am văzut picior de ziarist; cel mai apropiat lucru de un ziarist pe care l-am văzut, a fost un ziarist în devenire, adică un student la jurnalism
  • vedete autohtone: am văzut cât cuprinde şi toate pe afişe la emisiuni la care nu o să mă uit niciodată
  • vedere autohtone fugărite de paparazzi: nup
  • o harababură: depinde în ce parte a oraşului te afli, la ce oră şi ce mijloc de transport foloseşti

Cometuţa cosmopolită

 

Cum ar trebui să fie ora de istorie

Merge şi ca model pentru ora de engleză 🙂










Cometuţa

Avion cu motor…

…ia-mă şi pe mine-n zbor! 🙂

Ah, plăcerea de a zbura, groaza de înălţimi, zgomotul motoarelor, norii pufoşi, turbulenţele şi soarele la orizont. Avion, pasăre de oţel!

Dar mai ales munca titanică de a găsi cea mai rentabilă cursă şi de îmbina cele trei elemente esenţiale: preţ, timp, stres/oboseală. Pentru că de’, poţi să pleci cu noaptea în cap la drum, să călătoreşti mult şi în condiţii mai puţin confortabile (şase ore pe autobus sau mai mult) şi să dai mai puţini bani sau poţi să îţi calci pe sufleţel şi să dai ceva mai mulţi bănuţi, dar să nu ajungi obosit la destinaţie ca după un maraton .

Nu zic că uneori nu trebuie să mergi cu maşina ca să ajungi la aeroport, uneori trebuie să mergi chiar un pic mai mult nu toate oraşele au eroport şi nu toate aeroporturile sunt mari – chiar şi eu îmi mai calc pe inimioară şi înfrunt o noapte de nesomn pentru legături mai bune cu lumea exterioară. Ce să-i faci? Budapesta e la şase ore distanţă, dar are mai multe conexiuni…

Pentru voi cei avizi de călătorii cu avionul, mai jos găsiţi o listă de site-uri utile atunci când încerci să economiseşti:

Curse low cost:

wizzair.com
ryanair.com
blueairweb.com

Alte site-uri:

vola.ro
fly4free.pl
skyscanner.pl
ryanair.pl
airtickets24.pl
opodo.pl
loter.pl (a nu se încurca cu compania naţională poloneză – aceea e lot.pl)
edreams.fr

Şi nu uitaţi de site-urile companiilor naţionale. 😛

Cometuţa zburătoare

PS: da, ştiu că jumătate sunt site-uri poloneze, dar no… dacă de acolo am luat inpiraţia în ultima vreme 😛 …

PS2: mă ajutaţi să completez lista?

De pe ziduri adunate

Ziduri de Facebook. Luând exemplu de la blogul Victoriei, m-am decis că ar fi totuşi frumos să scriu şi altceva despre 8 Martie, în afară de anualele mele frustrări legate de Ziua Femeii vs. Ziua Mamei. Prin urmare aşa deci, m-am hotărât să fac o compilaţie a tuturor melodiilor despre femei care au circulat ieri pe Facebook, atât cât am văzut eu (că acuma studiu pe Facebook, nu mă apuc să fac)

Şi iată, fără a urmări o ordine anume, 24 de ore despre femei (dar mai întâi un mesaj de la sponsor 😛 ):












Şi vom încheia cu preferatul meu 😀

Cometuţa feministă (?!)

« Older entries